Don't take it personaly

    Aceeasi zi... raman pierduta in umbra.
    Cu un simplu gest credeam ca pot sa mut muntele, cand tot ce am vazut in fata mea erau doar zarile ce ma indepartau...
    El ma privea neatent in marea lumina a eternului gandindu-se la fiinta lui prea mult iubita.
    Imi placea. Imi place. Sunt slaba. I-am aratat asta pentru ca, credeam ca e diferit. Voiam sa cred in el. Voiam sa fie el altceva. Credeam ca el o sa faca tot posibilul sa fie bine... Nu dau vina pe el. Eu sunt cea mai vinovata. I-am dat totul dar nu a fost de ajuns.. voiam sa fie bine pentru amandoi.. el voia sa fie bine pentru el.. daca m-ar fi bagat si pe mine in seama.. doar daca m-ar fi ascultat.. "nu vreau..." dar era la mijloc fiinta lui prea mult iubita...
    Eh... stupid thoughts...sunt la fel ca si restul. Sunt o banala. O banala care traieste intr-o lume tampita a viselor.
    Credeam ca o sa aiba grija de mine. Credeam ca reprezint ceva, oricat de mic ar fi lucrul asta... o parere... Credeam. Credeam atatea... Copil naiv! Regretele nu-si mai au rostul. Conteaza ce urmeaza: un cliseu al vietii si ceva demn de remarcat.
    Ce iubesc eu, ce imi place mie, e strict la nivelul imaginatiei mele. Iarta-ma. Iarta-ma ca nu sunt suficienta.Iarta-ma ca sunt un copil speriat... dar doar daca ai fi ascultat un lucru... Iarta-ma ca ti-am iesit in cale.. ca am sperat... ca am visat...
                   Plec mai departe!